22 februarie 2013
19 februarie 2013
Ministerul Educației contribuie la răspândirea gripei.
Uite că m-a ajuns și pe mine răceala. Dacă până acum nu atrăgeam atenția la profesorii care s-au îmbolnăvit, uite că acum îs solidar cu ei, ba chiar îi compătimesc. Așa de bine s-au gândit deștepții de la ministerul educației, că au adoptat acele reguli și restricții, care, practic îi fac pe profesori să aleagă...
În contextul unei epidemii de gripă și gripă pandemică, responsabilii de la minister ar trebui să se mai gândească și la cei care educă viitorul acestei țări. Odată ce un profesor (care are gripă) se reține în instituția de învățământ pe o zi/două, acesta riscă să-i îmbolnăvească pe elevi, dar și pe colegii acestuia - profesorii sănătoși. El sărmanul, n-ar îndrăzni să expună riscului un număr imens de elevi și profesori, dar când ți se spune că nu ți se va plăti concediul medical, iar serviciile comunale te lipesc pământului - trebuie să alegi.
Ministerul Educației ( în loc să prevină răspândirea epidemiei) contribuie la îmbolnăvirea în masă a populației (în special copii minori) prin reformele prost gândite și indiferența față de copiii și profesorii (care și așa au salarii mizere) acestei țări. Nici nu știu care vor fi consecințele, dar medicii ne prognozează de Dragobete stare de epidemie în întreaga țară.
- Ori stai acasă și mori de foame (deoarece concediul medical nu mai este achitat), ori îți chinui organismul și îi expui riscului de îmbolnăvire și pe elevi.
În contextul unei epidemii de gripă și gripă pandemică, responsabilii de la minister ar trebui să se mai gândească și la cei care educă viitorul acestei țări. Odată ce un profesor (care are gripă) se reține în instituția de învățământ pe o zi/două, acesta riscă să-i îmbolnăvească pe elevi, dar și pe colegii acestuia - profesorii sănătoși. El sărmanul, n-ar îndrăzni să expună riscului un număr imens de elevi și profesori, dar când ți se spune că nu ți se va plăti concediul medical, iar serviciile comunale te lipesc pământului - trebuie să alegi.

Ministerul Educației ( în loc să prevină răspândirea epidemiei) contribuie la îmbolnăvirea în masă a populației (în special copii minori) prin reformele prost gândite și indiferența față de copiii și profesorii (care și așa au salarii mizere) acestei țări. Nici nu știu care vor fi consecințele, dar medicii ne prognozează de Dragobete stare de epidemie în întreaga țară.
11 februarie 2013
De Dragobete - Sărută Fete !!!









4 februarie 2013
Cel mai mare Patriot a poposit la Cimișlia.
Cel mai mare Patriot a fost în trecere zilele acestea pe la Cimișlia. Avea 3,5 metri, ochi albaștri, nasturii, pieptul și fularul era tricolor desigur. Ca un bun prieten și frumos în toate ale sale, a discutat cu noi admirând orașul Cimișlia de la o înălțime de aproximativ 15 metri deasupra orașului.
Nu a vrut să intre-n casă (mi-a spus că vine din țări calde și nu mai vrea căldură), a stat noaptea în preajma porții mele, apoi ne-a invitat să facem niște poze alături de el.

1 februarie 2013
Prima dată ... prima și ultima.
Deși am privit acest film acum 2 săptămâni, nicidecum nu-l pot uita. L-am privit, și chiar o să-l mai privesc încă o dată, deoarece am rămas fără cuvinte după vizionarea acestuia. Un film francez, mereu mă fascinează filmele franceze, poate nu-s chiar thrillere, dar morala și sensul acestora te agață de inimă. E un film cu dublare în limba rusă (numai), dar vreau să vă spun una - merită să fie privit.
Aici îl puteți viziona online: http://vrubikino.ru/videofile/moy-pervyy-raz-ma-premiere-fois-2012
Aici îl puteți descărca : http://torrentsmd.com/details.php?id=1314801&viewcomm=10836809#comm10836809
În premieră pentru mine, am scăpat prima dată în câțiva ani câteva lacrimi, mi-a plăcut, și vreau să vi-l recomand și vouă.... să mai scoateți și voi niște săruri din organism.
Aici îl puteți viziona online: http://vrubikino.ru/videofile/moy-pervyy-raz-ma-premiere-fois-2012