30 decembrie 2012

Zăpada - stihia „Jițăilor”.

  Nu am abordat întâmplător acest subiect destul de scârbos, deoarece  an de an, eu (și mulți alții)  ne întâlnim cu fenomenul pe care-l numesc „Picasso de Moldova”.
  Odată cu căderea primei zăpezi, orice bleg (că altfel nu-i pot numi) începe să-și lase operele sale pe zăpadă. Eu înțeleg că cultura și educația a trecut pe departe pe lângă aceste persoane, dar chiar așa,  dă-l dracului.
  Vrei să te bucuri de prima zăpadă,  dar cum ?!  Că numai ieși din casă și vezi asemenea creații și îndată îți trece dorul de orice activități ce au legătură cu zăpada.
  Eu înțeleg, se mai întâmplă că te apucă nevoia iar un veceu prin apropiere nu-i, Ia exemplu de la pisică, aceasta după ce-și face toate treburile își astupă creațiile, că nu-i frumos.  De ce atunci Noi,  animale supreme cu gândire logică trebuie să coborâm la un nivel mult mai jos decât al pisicii ?!    Oare e așa de greu să acoperi cu puțină zăpadă, ca în ziua următoare să nu pătezi armonia și frumusețea naturii cu straie albe.
  Sper că pe parcurs „Jițăii” o să mai prindă ceva minte și nu se vor mai închipui drept Picasso, căci de nu, va fi nevoie de-i dat cu nasul în creațiile sale :(
 
                                              Multă minte și simț omenesc vă doresc.



Un comentariu:

  1. Frumos, un subiect bine realizat, Picasso de Moldova :)articolul vorbeste despre divergentile dinte tipicitatea umana, mai bine zis dualul uman, caci pana la urma asta e omul-animal si fiinta rationala, iar din cate vad, se pare ca mai are pana la ultima calificare un drum lung de parcurs. Sper sa mai vad articole cu o vadita critica asupara mentalitatii unor ilustri mesteri in pictura :) bafta! P.S. frumos blog.

    RăspundețiȘtergere