Am dat zilele aceste peste un caiet cu ceva creații proprii de la gimnaziu. Nu l-am răsfoit demult, și odată citind aceste opere m-a cuprins un val de amintiri, nopțile în care somnul îmi era dușman iar foaia și pix-ul arma mea secretă.
.
….Ah! Ce bine-i seara,
Când cu o fată stai,
Și sub razele de lună,
Mii de sărutări îi dai.
Mă așteaptă la portiță,
Doi ochi negri și-o guriță.
Iar eu trec nepăsător,
După ochi căprui eu mor.
Pe măsuța cea de brad
Stau cu capul rezemat.
Și mă tot gândesc,
Cum să te iubesc.
Și scriind de sus în jos,
Eu te rog foarte frumos.
Scrisoarea când o primești,
S-o desfaci și s-o citești.
Și alta în loc să-mi scrii ,
Și la poștă să mi-o pui.
Ca să pot afla și eu,
Ce face suflețelul meu.
După cum micuța floare,
Fuge numai după soare.
Tot așa inima-n mine,
Fuge numai după tine.
Ceva în limba rusă....
…. Я думаю везде,
О тебе.
О твоих губах,
И о твоих глазах.
Напоминая мне,
О прекрасном цветке.
Я должен говоритъ тебе всегда,
Что я, люблю тебя.
Хотя мы очень далеко,
И это, вовсе не легко.
Прожить и дня
Без тебя.
Люблю тебя, моя красавица.
Целую сладко, как впервые.
В моих обьятиях, ты мне снишся.
И я надеюсь, это навсегда.
…Când răsare luna,
Mă trezesc din somn.
Mă gândesc la tine,
Și nu pot s-adorm.
Totul trece și dispare
Ca o apă curgătoare,
Numai scrisul meu rămâne,
Ca un fel de amintire.
Când va bate vântul,
Peste capul tău.
Să-ți aduci aminte,
De numele meu.
…Te iubesc, și asta-i tot,
Și de dorul tău nu pot.
Mă usuc doar după tine,
Plânge sufletul în mine.
Ești frumoasă și deșteaptă,
Însă sufletul așteaptă,
O întâlnire doar cu tine,
Poate astăzi, poate mâine.
Dar să știi că eu mereu,
Și la bine, și la greu,
Te-oi iubi, chiar dacă-n viață,
O să-mi spui tu „NU” în față.
Eu de dor înnebunesc,
Ți îți spun că te iubesc.
Și noi stând cuprinși în doi,
Ne-om gândi numai la noi.
…E târziu, ș-acum e
noapte,
Și s-aud mulțimi de șoapte.
Mi-e trist, și îmi suspină
Inimioara cea blajină.
După chipul tău frumos
Și după tot ce-i maiestos.
Și a-ș vrea să-ți spun deodată,
Și, cu inima curată.
Că te iubesc, și-mi pare bine,
Căci mă gândesc numai la tine,
La ochii tăi fermecători,
Ce sunt ca două mari comori.
Tu ești frumoasă ca o zână,
Și ținându-ne de mână,
Eu te sărut, și-ți spun ceva,
Că ești comoara cea mai scump-a mea.
Chiar de-i bine,
Chiar de-i rău.
Eu te-oi păstra mereu,
În sufletul meu.
