Arrivederci.

     În perioada 24-27 Iulie, am participat la cea de-a doua Școală de Vară ( „Adu Europa la tine acasă”) organizată de Delegația UE în Republica Moldova. În programul activităților era inclusă  vizionarea  filmului de producție autohtonă  „Arrivederci” , regizor - Valeriu Jereghi.   Desigur că mi-a trezit interesul deosebit această denumire a unui film autohton,  așteptând cu nerăbdare momentul în care va începe rularea filmului pe ecranul enorm, încercam să ghicesc despre ce este acest film.



 Multe mi-au trecut prin cap, însă...    atunci când am văzut despre ce merge vorba, chiar mi s-a amărât sufletul.  Subiectul abordat de domnul Valeriu, într-adevăr doare, căci e durerea noastră, a tuturor celor ce au plecat și rămas din/în țărișoara asta.
 
   Este un film despre doi copii rămaşi fără grija părintească: un băiat de 7 ani creşte sora lui mai mică. El este şi cap de familie şi gospodină. E un destin tragic al unui baieţel. Pe lîngă toate responsabilităţile  pe care le are, copilul mai este şi elev în clasa I. La întrebarea învăţătoarei unde îi este mama zice ca e plecată la Italia, indicînd pe hartă cu degetul ţara… Valeriu Jereghi a creat filmul „Arrivederci” sub impresia unei istorii reale despre doi copii rămaşi singuri acasă de Paşti, care în doi au copt un cozonac.
     Membrii Eurocluburilor au convenit cu domnul Valeriu Jereghi ca rularea acestui film înceapă în cel mai scurt timp în  orașele republicii,  deoarece acesta este un film de-a dreptul pentru suflet, iar cetățenii noștri nu au acces (din păcate) la producțiile regizorilor moldoveni.          
                                                     

De asemenea, producția regizorului Valeriu Jereghi a obținut nenumărate premii și titluri la festivalurile europene,   iar cea mai mare realizare al acestuia a fost difuzarea filmului în sala Parlamentului European. 

Român cu iz de Francez.

mda-daaa... Român cu ceva sânge francez.   Dacă sincer, și eu am rămas puțin șocat.
  De Paștele Blajinilor  am avut ocazia să ne întâlnim cu o soră de-a bunelului meu.  Aceasta ne-a propus să mergem la cimitirul vechi al orașului ca să ne arate unde sunt înmormântați străbunii noștri (din partea bunelului) iară ulterior să restabilim mormintele și să instalăm cruci noi. Mare mi-a fost mirarea când au început căutările, iară această pomenea de un oarecare beci și de ușa acestuia. Găsind locul cu pricina, am înțeles că acel beci era de fapt un cavou al familiei   înlăuntrul căruia erau rafturi pentru sicriele decedaților din neamul nostru.

 În timpul discuției aceasta ne-a spus vestea care ne-a uimit enorm. Cică stră-străbunica mea  a fost o franțuzoaică care ( în urma războiului dintre armatele Napoleoniene și Imperiul Rus din 1812) a ajuns pe meleagurile Basarabene (la Cimișlia), unde ulterior s-a căsătorit cu stră-străbunelul meu.
   După ce am aflat  această veste surprinzătoare... nu voi  putea dormi normal până când  n-am să răscolesc arhivele  și mi-oi găsi  rudele din Franța (sau pe unde or fi ele).  Până atunci, trebuiește restabilit cavoul familiei Aramă  și să mă apuc serios de căutări.