O călătorie prin universul Moldovei.

Duminica aceasta, Eu, și câțiva colegi de-ai mei  (Ion și Dumitru Secrieru, Valeriu Bargan)  am hotărât să facem ceea ce demult plănuiam. Am pornit spre orașul Hâncești, primul centru raional pe care am avut de gând  să-l  vizităm.  Traseul nu a fost unul dificil, însă, am avut întâmplări comice. Prima oprire am făcut-o  chiar la ieșirea din orașul Cimișlia, am mai discutat un pic și am pornit la drum.  Primul sat prin care am învârtit noi pedalele noastre a fost satul Ecaterinovca, un sat nu chiar mare, și cu un drum ce lasă de dorit.  A doua localitate prin care am ținut noi calea, a fost satul Valea Perjei. Cel mai tare m-a mirat faptul că:   Deși se numește „Valea Perjei”,  nu am văzut nici-un pom de prune.     Vreau să vă spun că am rămas plăcut surprins de cultura manifestată de șoferii noștri,  ceea ce nu prea se vedea  cu vreo 5 ani în urmă.  Am oprit  într-o livadă de mere, apoi la un izvor frumos în imediata apropiere de traseul național R3, (Cimișlia - Hâncești). Peste vreo 10 km am întâlnit prima localitate a raionului Hâncești, satul Bozieni. Un sat foarte lung, în care am avut și un accident în timp ce ne întorceam înapoi. În scurt timp am ajuns și la Hâncești, am mâncat puțin și ne-am odihnit și noi un pic.  Mergând tot acest traseu,  am rămas impresionat de acuratețea și frumusețea curților gospodarilor noștri. Am văzut mașini de toate tipurile, începând cu BMW-uri și Mercedes-uri luxoase, până la mașini sovietice și căruțe. Ăsta e moldoveanul nostru, cel care vrea să fie mai tare decât vecinul,  care, adică este mai gospodar, cu mai multă avere.
  Ora 17:30, soarele deja era ascuns după deal,  iar noi am îmbrăcat echipamentul de noapte și am pornit lanternele,  căci drumul e lung, iar regulamentul trebuie respectat. În 10 minute deja era beznă, noi mergeam cu viteză practic maximă pentru o bicicletă. În scurt timp am ajuns în satul Bozieni, care, este unicul sat (din care le-am întâlnit noi) fără lumină pe strada centrală a acestuia. Am mai mers noi cu viteză câteva sute de metri unul după altul, ca să fim mai ușor vizibili pentru automobiliști.  Când la un moment dat, în fața mea am văzut o siluetă și am întors volanul spre dreapta.
  Prea târziu, impactul a fost inevitabil.  Un zbor ușor și cădere dură pe sol. M-am sculat, și am văzut un moș pe marginea drumului care era jos, iar chipiul acestuia pe  mijlocul părții carosabile. L-am ajutat să se scoale, i-am dat chipiul, mi-am cerut scuze și am început să-l cert câte puțin. Era mai mult vina lui, deoarece acesta mergea pe partea carosabilă, iar în lipsa luminii pe stradă,  nu am dovedit să-l observ și să-l ocolesc.   S-au  apropiat și băieții și am pornit la drum. Însă, simțeam eu că am pățit-o binișor. Ne-am oprit peste vreo 200 metri, mâna stângă era zgârâiată și a început să se umfle, umărul și cotul drept erau zgârâiate și mă dureau. Peste câteva minute am pornit la drum,  mai aveam peste 25 kilometri până acasă. Cu ajutorul bunului Dumnezeu,  într-o oră și jumătate, am ajuns la Cimișlia. O zi frumoasă de duminică, o aventură care ne motivează să încercăm și alte destinații,  cu un traseu mai dificil și mai interesant.   Până atunci, ne pregătim moral și fizic pentru a face o vizită capitalei pe caiii noștri cu două roți.